Stereotrip social
Proletarii / depedendentii de hero. Tras la fata, muschii atrofiati lipiti de oase, capilarele tisnind vinetii de-a lungul bratelor, verbalizare putina si agramata, stare febrila, mereu flamind. Povestiri de sofer de taxi cu tineri luati din vile luxoase si dusi la case de amanet in toiul noptii, apoi in Rahova sau in Salajan, la cite-o lepra de tigan care le cere dublu si-si cumpara si cu venitul si cu profitul tot bile. Odata ajunsi proletari, baiatul de cartier si copilul de bani gata impartasesc aceeasi dragoste pentru justitia sociala manifestata de presedintele unui stat bananier. Orice tzeapa este justificata in plan istoric, orice bila merita sacrificiul individului in fata interesului gastii. Urmeaza referinte culturale la Requiem for a dream, Trainspotting etc.
Taranii / ketaminosii. Un bar pe plaja. Obiectivul urmareste privirea unui tip gen turist francez la Mamaia care bea bere la o masa. Intoarcere de 360 de grade. Plaja, umbrelute, valurile marii. Din dreapta apare un rocker. E imbracat in blugi si geaca de piele sub un soare naucitor (efecte de raze in stinga sus). Ajuns in prim plan se poticneste si cade retezat in genunchi. Trunchiul cedeaza si el si capul aluneca in pamint. Moment de suspans. Rockerul icneste. Isi duce mina nesigura la slitz si incepe sa desfaca cu greu. Dupa o vreme din slitz porneste un jet. Jetul spala fata. Indelung. Rockerul mormaie si aluneca pe o parte. Adoarme. Cadrul se inalta incetisor. Valuri. Pescarusi.
Burghezii / pastilatii. Pusti de bani gata, clubberi neobositi. Vorbesc repede. Se rup repede. Se pierd repede. Unii zic ca danseaza misto.
Intelectualii / consumatorii de iarba si de coca. Primii sint filtrul dintre lumea drogurilor si lumea alcoolului, a tutunului si a abstinentei. Distrusul de miine – din punctul de vedere al activistului anti-drog si din multele puncte de vedere ale betivului onorabil – este siciitoarea instanta morala mic burgheza pentru cei care au trecut linia gazonului verde. Imaginea consumatorului regulat de material: un tip incert, care se vrea trendy si reuseste sa fie de foarte multe ori cool, cu un joint imens, fotografiat in superangular, astfel incit unghiul conic sa para ireal de mare, imbracat intr-un tricou in culori pastel (cel putin doua nuante: verde si portocaliu) pe care scrie cu litere de mina, stil pop anii ’70: l’enfer c’est toujours les autres. Coca: intelectualul care a dat de bani. Calatoreste frecvent la Amsterdam si stie ca tot ce se gaseste la noi e de cacat.
Aristocratii / consumatorii de raritati. Timbre, opiu, ciuperci, delicatese. Pe vremuri ar fi fumat Kent: doar pentru ca era scump sau pentru ca se gasea greu. Versatil, lumea il stie in multe feluri. Uneori nu pare deloc afectat. Alteori e rupt, dar isi pastreaza un suris christic – nici nu mai conteaza daca vesel sau trist… stie el ce stie. Combina, dispretuieste, prepara, amenajeaza, snobeste (copyright, evident), aluneca, revine, vorbeste absent, tace cu subintelesuri, stie mersul si in farmaciile non-stop e tipul care ii lasa noaptea farmacistei un gust amar: Daca si unul ca asta…
Intr-un cerc care se afla intr-o miscare de rotatie continua, fiecare punct este in acelasi timp punct de plecare si punct de intoarcere. /../ In modul acesta deosebirea se prezinta ca o deosebire pur formala, sau si ca o deosebire pur subiectiva, care exista numai pentru observatori.
Karl Marx, Capitalul
Editura PMR, vol II, p. 85
. . . . . . . . . . . . . . . .
Pilot automat
Priveste ecranul laptop-ului si nu incerca sa te gindesti la ceva anume. Iti va fi imposibil sa ramii agatat de un gind. Las-o sa lucreze, sa-ti intre literalmente pe sub piele. Stai cit mai comod, ia-ti si o patura daca e nevoie. Pune un pachet de tigari la indemina – n-o sa ai chef sa fumezi, dar s-ar putea sa te ridici din obisnuinta la un moment dat si sa il cauti… n-ar fi o idee prea buna. Elimina necesitatea oricarui drum pentru urmatoarele ore. Du-te si pisa-te. Te-ai intors? Stai bine? Buna ziua, doamnelor si domnilor. Sint capitanul zborului K737 si va urez bun venit la bord! Daca n-ai mai zburat pina acum, nu fii surprins – senzatia e invers fata de ceea ce te-ai asteptat. Iti dai seama dupa scaderea acceleratiei gravitationale ca te afli in picaj nu in decolare. Nu ceda tentatiei de a frina. S-ar putea sa ramii agatat intr-un loc incert pina la finalul zborului. Inalta-te pina in adincuri! Doamnelor si domnilor, ne aflam la o altitudine de 25 de mililitri. Agitatia moleculara la exterior este aproape de zero. Compania farmaceutica va multumeste pentru ca ati ales sa zburati cu noi!
Incearca sa prinzi prima banda rulanta. Se pare ca toate ajung in acelasi loc asa ca ai tot interesul sa incepi cit mai devreme. Ai grija – nu exista centuri de siguranta, tine-te bine la viraje si, oricit te-ar tenta montaigne-rousse-ul, nu parasi cabina aeronavei. Urmareste desenele de pe pereti, lasa-ti gindurile sa zboare, vei fi surprins de cit de limpede iti va parea si cel mai naucitor dintre ele, intra in vorba cu cine ai chef. Ai observat ca esti in stare sa articulezi din nou? Stai linistit, e doar o iluzie. Din cauza temperaturii scazute, ceea ce iese cu adevarat la exterior incetineste brusc si devine greu inteligibil. Nu incerca sa retii fetele persoanelor, nu te mai chinui sa te prinzi unde le-ai mai vazut, daca dai de cunoscuti, nu pierde timpul luind nota de asta – la final nu-ti va folosi la altceva decit la a-ti face paranoia mai picanta.
Gindeste-te la tine, adu-ti aminte senzatii, arunca o privire pe ultima colectie déjà vu de la Ketamine sau vizioneaza premiera Feelings reloaded cu Special K in rolul principal. Ce poate fi mai misto decit sa-ti poti crea o lume cum ai tu chef? Evident – sa creeze altcineva lumea asta. De dragul comoditatii merita pina si riscul unor intoxicatii accidentale… se poate intimpla ca demiurgul lichid sa dea uneori chix cind iti prepara micul univers, desi eu il banuiesc mai degraba de faptul ca incurca retetele. Ti-e bine? Uite, mai ai un pic si urmeaza Casa Groazei. Mda, aici a rupt cineva o pagina din prospect. Gata, ai trecut si de asta. Vezi daca nu mai sint prietenii prin preajma. Ai incercat sa te topesti cu ei intr-o banda de culoare? Sau sa faceti un zbor galactic impreuna prelingindu-va pe pereti? Ori poate sa conversati surprinzator de fluent despre structura politica a regiunii in care te afli, administrata cromatic prin asortarea secreta si universala a benzilor superioare de lumina? Era cit pe ce sa zic ‘cu putina imaginatie orice gind poate deveni realitate’. Dar asta e valabil la sol. Aici are altcineva imaginatie si pentru tine. Si nu orice gind, ci ginduri pe care nici nu le-ai avut devin realitate. Joaca-te cu prietenii, deja nu mai e mult.
Imi place sa glumesc cu vocea asta din difuzoare – e o inventie a mea, nu exista cu adevarat in trip. Dar exprima foarte bine senzatia ca e vorba de un trip ghidat. Nici tu nu stii exact de ce ai mers pina unde ai mers, de ce ai ales drumul pe care l-ai ales la un moment dat. Nu stii nici macar de ce deschizi dupa un timp ochii si, de fapt, de ce si cind i-ai inchis . Te gindesti ca cineva ti-a spus cu putin timp inainte: Doamnelor si domnilor, ne pregatim de aterizare. Va rog sa inchideti pleoapele de siguranta. Impactul la sol va sterge memoria ultimelor cinci minute de zbor. La stingerea semnalului luminos din cabina va puteti aprinde tigarile. Va multumesc si va astept sa reveniti. La revedere. Drum bun.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Claves abyssi
Ieri dupa-amiaza m-am gindit la tine. M-am intrebat ce faci. Te prelingi de-a lungul zidurilor din orasul cenusiu, ferind privirile trecatorilor de comoara pe care o ascunzi sub haina. Tuburi de tempera, cutii pline cu acuarele, sticlute cu solvent pentru vopsele – toate ingredientele unei actiuni politice subversive. Cautindu-ti adeptii, scanind privirile infometate ale unui tip zgribulit in statia de autobuz. Nu, astuia i-e doar foame. Ca tuturor celorlalti. Asta inca mai rezista. Inca nu l-ai gasit, din ce parte o sa apara oare, rulindu-si pupilele stinga-dreapta, cautindu-te febril, dorindu-si o tusa de culoare? Iata-l, de fiecare data cind te inseli citind privirea cuiva, trebuie sa-ti spui ca daca ar fi privirea unui adept, catarea ei te-ar frapa inconfundabil. Asa ca iat-o: infundate in orbite, pupilele rostesc la unison foame, dar irisurile zimbesc – asa cum numai in ochii unui pictor stiu sa o faca – culoare!
Politeturi. Conversatie. Vrei o tigara? O arunci repede pe cea din gura si apuci pachetul oferit cu gentilete. Degetele apuca palmat tigara si fisicul de bani, acestia din urma dispar ca prin minune undeva, nimeni nu stie unde. Oferi pachetul inapoi. Adeptul e nedumerit. Privire cu subintelesuri. Uimire: in pachet fosneste ceva. Meserie!, sopteste adeptul. Arta, il corectezi tu.
Dar la ora asta probabil ca tu esti acasa. Nu cred ca te risti oferind poterii avantajul luminii zilei. Si oricum orasul censiu e mai usor suportabil noaptea. La ora asta prepari amestecurile de culoare, mesajul politic cu cea mai precisa tinta, la ora asta creuzetele care iti decoreaza camera lucreaza la capacitate maxima. Ma intreb daca ti-ai facut vreodata genealogia, daca aveti si voi un mic club unde va adunati diminetile facind socoteala cromatica a ultimei nopti. Pe peretii acestui club s-ar afla portretul unui stramos indepartat din insula Patmos. Pastrat asemenea chipului christic pe basmaua Veronicai, sa fie stramosul cu acest chip acela care l-a intilnit intr-o duminica pe cel care-si zicea Ioan? Individul acesta, redat in contururi neclare, sa fie revolutionarul care i-a impins cu mina sigura adeptului de acum douazeci de veacuri substanta care avea sa-l faca celebru? In clubul vostru, exista oare o zi a dealerului din Patmos? Va mindriti oare ca voi sinteti cei care l-ati inspirat pe Teolog sa picteze?
Tabloul 20: Si vazuiu un inger pogorind din ceriu, la carele era cheaia adincului…
. . . . . . . . . . . . . . . .
Vise interzise
Sa urasc tara in care tzoapele s-au altoit pe rigorile business-ului corporat, patria mirlanilor de pe trotuarele Wittingului ajunsi proxeneti pe culoarele unui minister ori ale unei multinationale.
Sa nu uit ca mi-a placut sa fiu snob si ca au existat prieteni care au gasit cindva in asta ceva simpatic.
Sa detesc dublul discurs care-ti rinjeste pe fata si-ti da un brinci pe la spate, punindu-ti o piedica la modul constructiv.
Sa nu ma prostesc.
Sa judec.
Sa dau shot-uri.
Sa dispretuiesc.
Sa-mi amintesc mereu ca eu trebuie sa inving, nu sa supravietuiesc, ca n-am vrut niciodata sa invat sa inot daca alaturi de mine trebuie sa suport zoaiele inotatorilor de cursa lunga care nu au stiut sa faca (nici inainte, nici dupa) altceva decit sa supravietuiasca.
Sa nu permit.
Sa ma ucid cu incetul pentru a sti sa ma iubesc mai mult daca apuc vreodata sa scap.
Sa parasesc latrina, ca si biserica, mergind intotdeauna cu spatele.
Sa le interzic parului si unghiilor sa mai creasca in somn.
Sa tin pe cineva de mina atunci cind e acolo si sa ma stiu tinut de mina atunci cind nu sint eu aici.
Sa invat sa tac ca sa ma asigur ca nu vorbesc din reflex.
Sa privesc oamenii in ochi si sa nu sarut mortii.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Ochii
In Pizdet tipul spune la un moment dat ca l-a visat pe Satana. Ca era frumos si blond si destept si ca i s-a parut bizar. Ieri noapte am trippuit cu Satana. La inceput era Cristi, ca de-obicei, si eram amindoi lihniti dupa post. Am gasit olandez, care-ti rupe filmul si era usor oxidat pentru ca fusese tinut la lumina prin vreun cabinet. Era rupt direct de la gura javrelor. Am luat-o spre benzile de culoare si a fost frumos pentru ca le era tuturor dor de mine. Atit mai tin minte. Si la un moment dat ca se plimba un avion pe laptop si eu il ghidam cu mouse-ul si m-am prins ca eu miscam mina stinga si n-avea cum sa fie mouse-ul si mi-a zis Cristi ca l-am intrebat: Tu conduci avionul?
N-am mai avut chef de oras si am varsat si am zis sa mai facem un trip. Eu cred ca am adormit si asa vreau sa cred, ca dormeam si am visat, pentru ca m-am trezit intr-un muget… Cristi era pe jos si erau cioburi si el mugea. Am vrut sa-l las sa nu-i fut filmul dar era insuportabil si cred ca a fost reflexul – i-am luat capul in brate si am incercat sa-l scap
Stii ca nu-i adevarat…
Stii ca nu-i adevarat
Stii ca nu-i adevarat
Stii ca nu-i adevarat
Stii ca nu-i adevarat
Stii ca nu-i adevarat!
K-ul nu e acid si Cristi nu avea un bad trip. Calinescu zice ca, dupa ce trippuiesc, profetii lumii simt gustul cenusii pe limba. Cristi s-a uitat la mine si am vazut cenusa, i-am vazut fata si am privit cioburile si am stiut ca doar a incordat muschii fetei si lucrurile de pe masa s-au spulberat pe jos, mi-a prins mina cu care incercam sa-l mingii si m-am rugat sa nu mi-o stringa. S-a ridicat si era inalt si era durere si a gemut. M-a fixat cu privirea, am stat locului, si-a descleiat maxilarele, si-a sters saliva si a incercat sa rosteasca ceva. In sine mea m-am rugat sa nu-si spuna numele si i-am soptit Taci! Gindeste-te la alt drum… Si-a inghitit balele in sictir ca si cum nici n-as fi meritat sa vorbeasca si ochii au inceput sa ma sperie. Crezi ca daca citesti in Sunday Times despre masacrele din Cambodgia ai inteles ce-i aia? Ai vazut poze cu detinuti in lagare si habar n-ai ca sint ratate, ca le lipsesc ochii, ca paparazzi-ul n-a putut sa faca focus-ul pe ochii lor… Ieri noapte am privit doar o clipa in ochii lui si mi s-a racit singele. A vrut sa plece, am iesit cu el in curte, fosneau copacii si mi-ar fi fost mai bine intr-o morga de medicina legala, singur cu autopsiatii. Intelegi? Mi-a fost frica, m-am pisat pe mine de frica. Era acolo, cu mine, si ceilalti din casa dormeau si stiam ca poate sa-i lasa sa doarma cit vrea el.
Ne-am intors si m-a fixat iar cu privirea. Muschii i s-au incordat incetul cu incetul: ai fetei, ai gitului, ai bratelor, pieptul… M-am gindit ca se lupta s-o trimita inapoi in circulatie, gemea, dar de data asta a chin, am intins miinile si i-am masat umerii. Mi-a zimbit si in coltul gurii cristalizase dispretul, ochii imi reprosau ca nu e cazul s-o fac pe prostul, stiam prea bine ce se intimpla. L-am rugat sa n-o ia pe cioburi si s-a asezat. Privirea a tacut, muschii s-au revoltat si a mugit, mugea cu ciuda, crincen. Cred ca stia ca murea. L-am intrebat daca s-a suparat ca i-am futut tripul – soru-mea m-a ingrijit odata cind o luasem printr-un tunel friguros si pina cind am adormit nu mi-a iesit din minte ideea ca ar fi fost mai bine sa ma lase in pace. Mi-a raspuns mirat, descleindu-si cu greu vorbele: Pe tiiine? C… cum sa fiiu su…p…parat p… pe tiiinne? E o replica politicoasa, dar ochii interogau sinceri in spatele vorbei comune. Cu sufletul murise, dar chipul schimonosit era inca aici.
L-am convins sa se intinda in pat si m-am dus sa-mi fac doza pentru somn. Cind m-am intors dormea. Dimineata am deschis ochii in zimbetul lui Cristi: zimbea frumos si destept. Mi-a fost usor teama sa nu aud in spate zgomot de cioburi, dar cioburile nu fac zgomot daca nu pasesti pe ele.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Stirile de la ora 5
Betivul satului avea trei fete: Maria, Cristina si Lidia. Mari era vesela, dar prea galagioasa, Cristina buna povestitoare, dar cam impiedicata la treburile casnice, iar Lidia, desi foarte desteapta, umbla tot timpul cu capul in nori si vorbea de lucruri de care pina si oamenii mai invatati din sat nu auzisera vreodata. Cazut in patima alcoolului de tinar, tatal nu se sfiise sa profite de cele trei fete inca din frageda copilarie, revendicindu-si cu prisosinta partea ce i se cuvenea din virginitatea si sexualitatea lor.
Satenii, oameni cuminti si cu frica lui Dumnezeu, fiindu-le urit de certuri si zarva, s-au facut ca nu stiu ce se-ntimpla cita vreme fetele au crescut in batatura parinteasca. Cu timpul, cele trei, facindu-se maricele, au capatat increderea tatalui care le trimitea in fiecare seara la crisma sa cumpere cele de trebuinta unei case de crestin. La drum de seara, s-au gasit iute si flacaii dornici sa guste din aceeasi zama din care gustase si tatal fetelor, ba chiar sa-si inmoaie daca se poate si alte cele in aceeasi damigeana. Ca s-o scurtam: unde s-a spurcat unul, se pot spurca si zece, si-au spus holteii satului, care le duceau pe cele trei codane in spatele crismei si le dadeau si lor, bietele, sa guste carne mai frageda decit ce-aveau ele parte noapte de noapte. Ajungind stirea acestor blestematii si la cuvioasa fata preoteasca a locului, tot satul a putut afla la predica de duminica de lipsa de evlavie a fetelor betivului, care – calcind pe urmele tatalui – au ajuns sa preacurveasca, luind calea pierzarii. Ca sa nu-i spurce gura lumii si pe dinsii, flacaii care le dadeau de lucru fetelor si-au imbiat si tovarasii din satele vecine sa pofteasca la asa prospatura, cit nu e inca prapadita foarte. Satul s-a impacat cu vestea ca la crisma s-a deschis un bordel in regula, si a-ntors spatele celor trei fete, bodoganind ceva despre Sodoma si despre focul cel vesnic. Ba unii sateni isi recunosc in taina multumirea ca, de cind cu stricatele, mai au despre ce schimba o vorba cu vecinul ca inainte nici nu aveai despre ce pomeni cind te intilneai om cu om.
Fetele n-au parut sa se impotriveasca noii stari de lucruri, intr-un fel fericite si ele ca nu mai trebuie sa ascunda rusinoasa indeletnicire cu care le obisnuise betivul de tata. Maria a fost tot vesela, dar zimbindu-si mai mult singura si privindu-se in adincul apei din fintina, in care peste citiva ani ta-su a si gasit-o, usor umflata si cu ochii cam tulburi, dar parca zimbind inca. Cristina a ramas sa-si povesteasca siesi una si alta, de zicea lumea ca-i nebuna cind umbla vorbind singura pe ulita, pina cind, impiedicata cum o stiau cu totii, s-a agatat de o craca de nuc si i-a ramas gura deschisa, parca tot vrind sa vorbeasca. Lidia a plecat dupa un timp sa-si gaseasca fericirea la oras, pe centura, si – de desteapta ce era – s-a oprit sub rotile primului tir care a vrut s-o ia la stop, si acolo a ramas, cu creierii aburind intr-o balta, adica tot intr-un fel de nori.
Betivul a ramas tot al satului, ca satul n-ar mai fi asa pitoresc daca n-ar avea betiv. Cind si cind se vaita ca nu mai are cine sa-i aduca cele de trebuinta de la crisma, ca a avut si el trei fete si pe toate le-a prapadit bunul Dumnezeu, ca asa le-a fost scris, sa n-aiba el noroc in viata, pastele ma-mii lor de curve, astazi si miine.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Negrul
E unu care traieste in locul meu. Se trezeste dimineata devreme si ma lasa pe mine sa dorm. Merge la serviciu in locul meu, lucreaza in locul meu, se plictiseste la sedinte in locul meu, gindeste proactiv in locul meu, raspunde la mobil in locul meu si imi citeste mailu. Chestia asta nu ma deranjeaza pentru ca oricum nimeni nu imi scrie lucruri interesante. De fapt, e posibil ca si cei cu care corespondez sa fie acasa si in locul lor sa fie altcineva care le face treaba, care le preia apelurile si le scrie mailurile. Desi nu cred ca sint toti asa de destepti. E greu sa gasesti negri care sa munceasca in locul tau. Pe-al meu l-am educat cu greu, a fost nevoie de luni de tratament ca sa-i intrevad forma, sa-i percep existenta si, in fine, sa-mi separ identitatea de a lui. Tipul e relaxat, e multumit cu slujba pe care o am pentru ca ii lipseste conceptul de munca platita. Eu, pe de alta parte, sint mult mai multumit decit inainte cind mi se parea ca muncesc pe bani putini. Acum nu muncesc deloc, dar primesc aceeasi bani pentru ca negrul meu imi da tot salariul la sfirsitul lunii. Ar fi absurd sa ma pling ca ma odihnesc pe bani putini.
Cu negrul ma vad putin. El munceste ziua, eu stau treaz noaptea. Cind vine de la serviciu ii dau sa manince, ii fac putin conversatie si il trimit sa se culce. E tare negrul asta! Munceste fara bani, fara sex, fara droguri, fara alcool. Singurul viciu pe care l-a preluat de la mine e fumatul. Fumeaza ca un sarpe si cred ca o sa facem amindoi cancer. Asta daca nu ii fac eu o supradoza si murim tineri.
Cind nu-l aveam pe negru, ma intrebam de ce muncesc si nu mai reuseam sa gasesc un raspuns. Negrul nu-si pune problema asta: el stie ca munceste pentru ca eu sa am bani si mai stie ca asa a fost dintotdeauna asa ca nu are de ce sa se plinga.
Mai am o singura grija: sa-i gasesc negrului o negresa care sa-i faca conversatie, sa-i gateasca, sa-i spele si sa-i toarne citiva negrisori. Atunci o sa pot sa dorm si eu linistit pina la 10 seara si n-o sa ne mai vedem deloc. Nu-mi place sa recunosc, dar de fapt nu suport negrii. Asta e, sint rasist. Cind n-o sa ne mai vedem deloc o sa fie bine.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Dispret
Poate crezi ca e usor sa traiesti la modul asta. Poate-ti inchipui ca e o chestiune de comoditate. Poate-ti place sa crezi ca am apucat-o pe o poteca gresita furat de frumusetea peisajului. Poate esti convins ca, desi plin de gunoaie pe margini, traseul tau ajunge la cabana. Poate ca ai aflat ce cred eu despre cabana si vrei sa-mi explici ca gresesc. Poate ca pur si simplu tii la mine si ai auzit lucruri groaznice in ultimul timp, lucruri care ma privesc si pe care simti nevoia sa le discutam. Poate ca vrei sa faci o fapta buna. Nu stiu si nu ma intereseaza. Orice ti-ar trece prin cap as prefera sa-i ceri altcuiva permisiunea de a-i vorbi sincer, de a-i pune o intrebare personala, de a avea o discutie serioasa.
Dar poate ca m-am inselat. In ultimul timp mi se intimpla des. Credeam ca am auzit toate variantele, ca am trecut prin toate ordaliile prieteniei in numele careia oamenii se simt obligati sa-mi puna la incercare rabdarea. Ei bine, m-am inselat. Exista o alternativa la scenariul generic al apologiei realului. Pina de curind, la tentativa mea de a evita sa aud variatiuni pe aceeasi tema, mi se raspundea calm, zimbitor, ca este vorba de o perspectiva complet noua care nu-mi va provoca greturi, ba dimpotriva, ma va ajuta sa vad cu alti ochi starea in care ma aflu. Raspunsul pe care-l primesc, insa, mai nou este naucitor: turistul vesel vrea mai degraba sa aprofundeze experientele mele, doreste sa stie cum arata un trip pe carari nemarcate, isi doreste chiar – daca nu-ndrazneste prea mult – sa-l intitiez, sa-i ofer si lui ceea ce pe mine pare sa ma fi impresionat atit de puternic.
Poate ca nu e drept sa existe etape, poate ca nici eu nu le-as fi ars daca nu s-ar fi gasit cineva care sa stea chezas pentru mine, poate ca doar mi se pare ca esti inca novice, poate ca nu e cinstit, poate ca nu vreau sa recunosc ca n-am chef sa ma complic, poate ca nu sint in masura sa judec cit de mult inseamna cabana pentru tine si cit de gol ai ajunge daca te-ai rataci, poate ca mi-e frica, poate ca ar trebui sa stiu ca nu fac decit sa intirzii inevitabilul, poate ca altul nu si-ar permite in locul meu sa mai judece, poate ca altul n-ar fi atit de sigur pe criteriile lui, poate ca ma gindesc pur si simplu ca ati innebunit cu totii si ati inventat o noua strategie de persuasiune si poate ca nici nu ar trebui sa ma supar, pentru ca intentia a fost, ca intotdeauna, buna. Nu stiu si nu ma intereseaza. Raspunsul, cred, il cunosti deja.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Vis
Am ajuns sa privesc oamenii pe care-i iubesc cu regret: ce super-drogati mor in ei!…
Cit de frumoasa ar sti sa fie Mona daca ar arde-o non-stop pe iarba: i s-ar implini in fine aura aceea retro de je ne sais quoi, pe care o are de la Dumnezeu si pe care n-a stiut s-o modeleze niciodata, ar invata sa se joace cu chefurile si sa se joace cu ceilalti, s-ar adinci in lungi sederi in fata oglinzii pentru a-si asorta pupilele cit mai fin cu accesorii ieftine rosu turbat alese ca din intimplare la Hippie Hippie Shake .
Ce romancier ar iesi in sfirsit din Alex, vesnic in cautare de subiecte in loc sa stea dracului cu ochiul pe tehnica, ce nuvele curgind una dintr-alta ar debita, cu intrigi si personaje cunoscute doar citorva dintre noi, dar cit de mult ne-ar aprecia intr-un tirziu pe noi, astia citiva, ca singurii lui cititori… totul cu pretul citorva timbre…
Cu ce ochi ar adormi Doru la zece dimineata dupa o noapte de dizlocare, unul cite unul, a fiecarui oscior, cu cita vointa ar sti sa se concentreze minutele necesare pentru a calcula dozajul de injumatatire al urmatoarei pastile, ce globi haituiti i-ar straluci in orbite in clipa zvicnirii inapoi spre punctul de greutate din mijlocul boxelor, cit de ridicol si induiosator i-ar tremura genunchii si, mai ales, cum ar sti sa se resemneze in fata implacabilei inclestari a dintilor, ce priviri blind infometate ar arunca iubitelor de-o noapte, dorindu-le si framintindu-le intre doua beat-uri, lasindu-le in fuga bacsisul unei promisiuni de care nici el n-ar mai sigur, dar careia i s-ar dedica, daca ar fi sa intimple, cu sufletul indulcit si muschii bagati in priza…
Gica… ce bancuri ar spune Gica, abia stergindu-si nasul de urmele ultimului ospat, ce voci ar putea sa interpreteze si cit de pline pina la refuzul scabrosului i-ar fi poantele. Cum i-ar borsi toata compasiunea pe nas si cum si-ar dezlega, in ultimul ceas, hotarele bunatatii, lasind sa razbata rautati care ar ucide, imagini care ar impietri pentru totdeauna indraznelile unora, vorbe care le-ar ingheta singele celor gresiti, celor saraci, simpli sau nestiutori…
Ce arcuri de gind ar comite Richie, in cite dileme noir i s-ar pironi sfichiuitor privirea, cum ar decela nebuneste curajosul ginditor de lasul faptuitor din sinea-i, cu ce sictiruri nesfirsite ar trata chestiunile cu adevarat importante pe care snobismul ii interzice sa le comenteze, cu cita hotarire ar trece antinomiile eticii prin filtrul prea putin dialectic al unui singur (si-acela vechi de citeva zile) virf de ac…
Le visez visele, le ascult muzica, le imprumut privirile si le respir vietile. Probabil ca le ascund regretele de frica sa nu ma dezamageasca.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Recolta de toamna
Ce mai iubesc eu in ultimul timp? Alura sententioasa a unui zimbet, frisonul unei priviri incetosate si sincere, bancurile spuse cu jumatate de gura si risetele in care pufnesti cu sufletul plin, impartasirea unui trecut dezarmant, preludiul unei fiole, dupa-amiaza unui joint, dimineata unei pastile. Pe cei care stiu sa se ucida frumos si pe mine, cind imi aduc aminte cum se face asta. Cele sapte minuni ale unui oras strain si curtea cu miracole a cartierelor marginase. Sinii frumosi, optiunile pustilor, textele de pe tricouri, filmele cu drogati, telefoanele asteptate. Sarutarile pe frunte, reconcilierile tirzii si simple, privirea vag amuzata in supa unui trecut care te oglindeste neverosimil: din borsul asta am aparut eu? Un banc pe care l-am auzit intr-o comedie ieftina: “Auzi, tu fumezi non-stop?” “Nu, eu fumez Lucky…”. Cartile peste care stergi praful cu pupilele rosii si cartile pe cotoarele carora iti odihnesti privirea si promisiunea ca iti vei face timp sa le citesti cindva, de dragul titlului sau al culorii. Actorii care si-au ratat vocatia, scriitorii care nu si-au descoperit-o inca, profesionistii care au renuntat sa si-o mai exercite. Flirt-ul de dragul romanelor, sexul de dragul muzicii, drogul de dragul vietii. Momentele de liniste cind iti faci socotelile, imparti minutios orele care au sa vina, tragi linia, rulezi o bancnota si prizezi. Sindromul Tourette, cartile cu prieteni, articolele lui Cosasu. Asteptarea, cind timpul imi permite.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Timp
Trei nopti dormite sumar pentru ca ceva sa se intimple cum trebuie la serviciu. Patru zile si trei nopti muncite. Adica pierdute. Munca, chiar si cu hirtiile si cu tastele, te oboseste murdar, te culci fara sa fii in stare sa mai faci un dus, desi ti l-ai dori, si ti-e sila de tine. Te trezesti ca o curva, iti iei banii de pe noptiera si iesi iar la produs. Munca – inventia unei specii care crede ca evolutia uneltelor o face mai speciala si care idolatrizeaza ca model suprem furnicile. Te-apuca ameteala cind te gindesti ca ai ajuns o mica rotita intr-un angrenaj care s-ar putea lipsi oricind de tine si care functioneaza in virtutea unui principiu auto-suficient, consumind ceea ce produce, inghitindu-si propriile sucuri si propriile dejectii. Un angrenaj fara identitate, a carui existenta, nici in cel mai paranoic trip, nu poti s-o pui pe seama masonilor, evreilor ori a americanilor. Un agrenaj care-ti induce complexul de vina prin simpla lui existenta. Subsemnatul – rotita cu numarul x,xxx,xxx,xxx – sint mindru ca pot contribui cu umilele mele puteri la mare constructie la care ne-am inhamat cu totii, care se va face prin noi, cu noi, pentru noi si pentru pomenirea noastra, a tuturora, in vecii vecilor. Sictir!
Primului joint ii dau drumul pe tren, la intoarcere. Nici nu mai vreau sa stiu de celelalte rotite cu care impart compartimentul. Mi s-ar parea ilar sa le acord mai multa importanta doar pentru ca functioneaza in acelasi asambaj cu mine. Ma cuprinde un sentiment umed si cald: toate rotitele sint egale. Imi pun castile in urechi si ma fac ca dorm. Rictusurile involuntare si tresaririle speriate ceilalti le vor pune pe seama stresului. Suna veridic.
Nu merg acasa pentru ca as fi prea frint ca sa mai ies in oras. Ma opresc pe drum la niste prieteni iesiti la iarba verde. Spre noapte trippuim spre o hala de linga fabrica Apaca unde e un concert electro-jazz. N-am inteles daca e aniversarea cuiva sau e concert pe bune. Oricum, e primul moment dupa Tiesto cind pare sa se mai intimple ceva in orasul trist. Arunc pe git o pastila si iesim iar sa fumam. Incep sa ma misc ca sa-mi eliberez logoreea prin miscari. Daca ma opresc, incep sa vorbesc si, cu exceptia groparilor de pe fir, nu cred ca mai sint multi cei dispusi sa ma asculte. Dau de o tipa care ziua se deghizeaza in colega de serviciu cu mine si o-ntreb daca stie pe cineva. Da, pe majoritatea, zice
ea, si-mi dau seama ca si eu cunosc cam multa lume. La populatia Bucurestiului, o mina de oameni – mereu aceiasi. Se face prea cald si ies afara. Magda o arde cu Shakespeare, dar ei par doar fumati. N-am ce-i face, e singura pe care-mi dau voie s-o bat la cap cind sint pe pastile fara sa dezvolt paranoia ca ar face orice numai ca sa scape de mine. In minte se infiripa conturul unui paradox: daca iarba te face mai sincer si Magda e oricum limpede ca cristalul, iarba ii tulbura transparenta sau mai degraba ii adauga o luminozitate incandescenta care indeparteaza privirea? Ajungem acasa si inmoi pastila cu vin si cu Cesaria. Urmeaza masaj si o dimineata luminoasa. Tot oboseala, dar de data asta curata. Tot timp pierdut, dar timpul nu e facut sa-l pierzi cu cap, e facut sa-l pierzi cu sufletul.
Noaptea a avut efectul racoritor al unui dus de vara. Ma pot intoarce acasa. In gura persista un gust ascutit ca aroma medicamentoasa care te urmareste dupa ce te speli pe dinti. Chiar daca spalatul pe dinti nu te fereste cu adevarat de carii.
. . . . . . . . . . . . . . . .
SMILE, ISN’T IT WORTH DYING 4?
